PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

A doua reuniune europeană la nivel înalt privind romii (dezbatere

Intervenție parlamentară

Iosif Matula (PPE ). - Romii constituie o comunitate etno-culturală transfrontalieră de peste 10 milioane de oameni la nivelul Europei. Problematica socială a romilor necesită o acțiune concertată, pe termen lung, cu implicarea Uniunii Europene și a statelor membre.

Au fost demarate inițiative importante în domeniu, dar cred că este nevoie să mergem mai departe. Trebuie să adoptăm o veritabilă strategie europeană pentru romi, cu acțiuni bine orientate și cu evaluarea periodică a impactului.

Vin dintr-o țară cu o importantă comunitate romă și salut faptul că astăzi recunoaștem problema romilor ca pe o problemă a întregii Europe. În România se aplică încă din perioada de preaderare o strategie pentru îmbunătățirea situației romilor. În universitățile publice li se asigură gratuit locuri speciale, ceea ce contribuie substanțial la creșterea nivelului de educație și cultură în rândurile acestei comunități. Autoritățile publice naționale și locale depun eforturi pentru incluziunea socială a romilor și integrarea lor pe piața muncii, pentru combaterea sărăciei extreme și acces la serviciile sanitare. Dar este nevoie de sprijinul financiar european consistent pentru a obține rezultatele dorite.
 

 

Marți, 9 martie 2010 - Strasbourg