Colaborare P.E. – Parlamentul României-Guvernul României
Europarlamentarii români, membri ai Grupului PPE în Parlamentul European, au continuat seria întâlnirilor cu deputații PD-L și UDMR pe tematici europene cu referire în legislația națională. Astfel, Iosif Matula, Marian-Jean Marinescu, alături de Elena Udrea (ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului), au dezbătut subiecte ce privesc politica de coeziune în România și provocările pe care le ridică în contextul viitorului cadru financiar european. Întâlnirea a avut loc luni, 21 februarie la București.
Principalele puncte abordate în cadrul întâlnirii au fost: prioritățile fondurilor structurale în România, obstacolele birocratice care conduc la absorbția redusă a fondurilor, obiectivele de interes ale României pentru viitoarea perioadă de programare.
„Îmbunătățirea capacității administrative, necesitatea unui plan de acțiune național în colaborare cu instituțiile UE, importanța unei strategii pentru politicile de parteneriat și poate cel mai important în momentul de față, reglementarea legislației în domeniul achizițiilor publice sunt prioritățile pe care trebuie să ne concentrăm”, a afirmat Iosif Matula.
De asemenea, europarlamentarul a atras atenția asupra nevoii de reformă regională: „Europa este și va rămâne a celor 271 de regiuni, de aceea, o politică regională bazată pe rezultate implică asumarea reformei in acest domeniu la noi în țară”.
Cabinet europarlamnetar
















