PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Conferința privind schimbările climatice de la Durban (dezbatere)

Marți, 15 noiembrie 2011 - Strasbourg

Instituirea Fondului ecologic pentru climă la Conferința de la Copenhaga a dat speranța că putem mobiliza o voință comună pentru identificarea soluțiilor privind schimbările climatice. În cursul pregătirilor pentru Conferința de la Durban trebuie să ținem cont de noi obiective în domeniul schimbării și adaptării infrastructurii energetice actuale și sprijinirii măsurilor de creștere a investițiilor eficiente pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon.

În cursul anului 2010, emisiile de dioxid de carbon au crescut cu 5% la nivel global, datorită creșterii productivității economiilor emergente. De aceea, până la intrarea în vigoare a unui acord global în acest sens, trebuie să ne concentrăm pe măsuri pe termen scurt și mediu, pentru a putea atinge obiectivele propuse până în 2020. În mod concret, putem orienta mai mult municipalitățile și autoritățile regionale, în vederea transferului către o economie locală, cu emisii reduse de carbon, prin intermediul sprijinului comunitar existent.