PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Dialogul dintre universități și mediul de afaceri: un nou parteneriat pentru modernizarea universităților europene (dezbatere)

Miercuri, 19 mai 2010 - Strasbourg

Intervenție în ședință plenară

Iosif Matula (PPE ). - Îl felicit pe domnul Pál Schmitt de două ori: pentru noua funcție, dar și pentru raportul bine structurat și complex, care va contribui cu siguranță la eficientizarea relațiilor dintre mediul de afaceri și mediul academic european.

În condițiile în care toate strategiile pe care ni le-am asumat proclamă necesitatea de a avea cetățeni bine instruiți, ale căror competențe să fie în acord cu cerințele pieței muncii, mi se pare bine-venit un demers concret, care să asigure o mai bună interconectare a celor două domenii.

Consider că este nevoie de o schimbare de mentalitate la nivel comunitar, de un mediu de afaceri care să contribuie la adaptarea curriculei universitare, la fel ca și pe continentul american, prin inițierea și finanțarea unor cursuri specifice. În acest fel, studenții vor fi familiarizați cu rigorile antreprenoriale, iar spațiul învățământului superior european va putea deveni mai atractiv la nivel mondial. Efectul practic trebuie să fie acela de a oferi societății valoare adăugată, de a transmite cunoștințele și rezultatele colaborării dintre universități și întreprinderi, generând creștere economică și implicit un trai mai bun pentru cetățenii noștri.
 

 

Cabinet europarlamentar