Europarlamentarii din Comisia pentru Dezvoltare Regională, în vizită la Arad
Arad, 5 noiembrie 2010
Membrii Comisiei pentru Dezvoltare Regională din cadrul Parlamentului European au vizitat, joi, la Arad cele mai importante obiective de investiție care sunt în derulare și sunt finanțate din bani europeni.
Delegația a fost condusă de Lambert van Nistelrooij (Olanda) și i-a avut în componență pe Sophie Auconie (Franța), Joachim Zeller (Germania), Riikka Manner (Finlanda), Michael Theurer (Germania) și europarlamentarii români Iosif Matula, Iuliu Winkler, Victor Boștinaru, Vasilica Viorica Dăncilă și Ramona Nicolae Mănescu.
Vizita a început cu un situl de construcție al autostrăzii Arad -Timișoara, finanțat prin POS Transport 2007, Banca Europeană pentru Investiții și BERD. Prezentarea a fost făcută de secretarul de stat, arădeanul Eusebiu Pistru, și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
A urmat o masă rotundă la sediul Consiliului Județean Arad, la care au participat pe lângă europarlamentari și Laszlo Borbely, ministrul Mediului, și Răzvan Murgeanu, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, le-a urat oaspeților un bun venit în județul Arad.
“Această vizită are ca scop urmărirea modului în care se implementează proiectele europene în județul Arad. Prin faptul că avem peste 220 de milioane de euro, bani contractați de la UE, prin proiecte, cred că am demonstrat că ne-am făcut datoria în acest domeniu. Sper să plecați cu o impresie plăcută despre Arad și despre felul nostru de a fi”, a precizat Nicolae Ioțcu.
La rândul său, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a susținut o dizertație despre ceea ce înseamnă absorbția fondurilor europene, recunoscând că “avem probleme cu accesarea unor proiecte, pentru că lipsește cofinanțarea”.
Și secretarul de stat Răzvan Murgeanu a vorbit despre eforturile care se depun de autoritățile locale pentru accesarea fondurilor europene și a concluzionat că acești bani reprezintă șansa unei dezvoltări rapide în ceea ce privește infrastructura și nu numai.
Vizita oficială a epuroarlamentarilor la Arad a continuat cu prezentarea unor proiecte din municipiu, finanțate din bani europeni. Este vorba de proiectul privind reabilitarea Centrului Istoric Vechi, proiectul „Cămin social pentru comunitatea rromă” de pe strada Tarafului, investiția de reabilitare a clădirii Colegiului Național „Moise Nicoară”, precum și proiectul “Primul pas spre un viitor mai sigur”, derulat de Fundația Română-Germană din Vladimirescu. La finalul vizitei prin Arad, oaspeții sunt invitați la o degustare de vinuri, la o cramă din localitatea Păuliș.
„De la aderarea noastră la Uniunea Europeană, atragerea de fonduri comunitare a fost principalul leit-motiv. Această vizită, a celei mai importante comisii din cadrul Parlamentului European, întărește convingerea că, atunci când există voință politică și administrativă, banii europeni sunt folosiți eficient. În județul Arad, acest lucru se vede”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula.
Vizita europarlamentarilor în România va continua vineri, cu un tur al unor obiective de investiții din județul Timiș.
www.actualitati-arad.ro
















