PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Europarlamentarul Matula, la întâlnire cetățenească la Nădab

13 noiembrie 2011

Asociația Pro Crisius împreună cu europarlamentarul Iosif Matula au organizat sâmbătă, 12 noiembrie, o întâlnire cetățenească cu fermierii și pensionarii la Căminul Cultural din localitatea Nădab. Scopul acestei întâlniri a fost creșterea gradului de informare a cetățenilor pe probleme legate de agricultură, posibilități de finanțare a activităților agricole, pensii, prezentându-se și  cazuri concrete.
Întâlnirea a fost una interactivă, participanții la eveniment putând discuta pe marginea acestor teme cu europarlamentarul Matula, care a ținut să aducă la cunoștință noutăți europene în domeniul agricol, dar și cu reprezentanți ai mai multor instituții județene: Ioan Mălăeș- directori Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Arad, Arsenie Handra - director adjunct Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Liviu Ranta- APDRP, Iustin Șodincă – Casa Județeană de Pensii, Dumitru Unc – Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare, Teodor Chirilă – Direcția Apelor ‘’Crișuri’’, Gheorghe Schill – Organizația Județeană a Pensionarilor.
Cu acest prilej, europarlamentarul Iosif Matula a felicitat mai multe cupluri care au ajuns sau au depășit 50 ani de căsnicie precum și o persoană care a trecut pragul de 90 ani, acordându-le diplome și mici atenții. Acțiunea dedicată persoanelor de vârsta a treia a fost inițiată anul acesta la Chișineu-Criș, cu ocazia Zilei Pădureniului, dorindu-se continuarea ei.
„Vom continua acest gen de întâlniri în sprijinul cetățenilor, deoarece este foarte important ca fermierii, pensionarii și toate celelate categorii sociale să fie informați despre modificările legislative apărute la nivelul UE, dar și la nivel național”, afirmă Iosif Matula.                                         

Cabinet europarlamentar