PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Europarlamentarul Matula susține amortizarea concedierilor prin Fondul European pentru Ajustare la Globalizare

În cadrul unei intervenții în plenul Parlamentului European, Iosif Matula a atras atenția că, în contextuul globalizării și al crizei economice, principala provocare în materie de adaptare la schimbările generate de aceste fenomene o constituie menținerea competitivității întreprinderilor europene.

„Pentru a ține pasul cu globalizarea, întreprinderile sunt nevoite să se stabilească în regiuni atractive pentru piața muncii. Este o realitate de care trebuie să ținem seama. Modalitatea prin care putem să împiedicăm «migrarea» investitorilor este crearea unui parteneriat cu aceștia. Dincolo de politica fiscală a statului, administrația locală trebuie să sprijine concret investitorii, ca împreună să organizeze cursuri de reconversie și perfecționare profesională. În cazul în care relocarea întreprinderilor nu mai poate fi împiedicată, cum este cazul întreprinderii Nokia de la Jucu, trebuie să avem măsuri și prin noi programe de reconversie. Spun că acest rol trebuie să îl aibă în special administrația locală deoarece e nevoie ca aceste decizii să fie luate cât mai aproape de cetățean, pe baza principiului subsidiarității." aafirmat Iosif Matula.
 
Iosif Matula a subliniat rolul Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG) în ceea ce privește crearea condițiilor necesare reintegrării pe piața muncii, precum și necesitatea extinderii acestui instrument de reconversie profesională. 
"Susțin extinderea fondului european de ajustare la globalizare și creștera gradului de cofinanțare pana în 2013 și chiar în viitoarea perioadă de programare. Trebuie să susținem implementarea reformelor structurale, în vederea creșterii potențialului de angajare, iar FEAG să constituie un instrument pivot pentru atingerea obiectivelor stabilit."
 
****
Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) are un buget anual de 500 milioane euro și se adresează persoanelor care și-au pierdut locul de muncă în urma schimbărilor survenite în structura comerțului mondial sau a crizei economice și financiare. Ajutorul oferit de FEAG constă în finanțarea unor măsuri precum: asistență pentru căutarea unui loc de muincă, orientare profesiobală, formare generală și reconversie profesională, promovarea spiritului antreprenorial. De altfel, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Sulfina Barbu, a cerut Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, imediat după anunțul Nokia de retragere din România, să întocmească dosarul concedierilor de la Nokia pentru a fi transmis Comisiei Europene, fiind primul caz de concedieri masive din mediul privat care se incadreaza în criteriile europene pentru FEAG.
 
Cabinet europarlamentar