Interventie pe tema închiderii minelor de cărbuni neprofitabile
Arad, 7.12.2010
Iosif Matula, europarlamentar PDL, a avut o intervenție în plenul Parlamentului European pe tema închiderii minelor de cărbuni neprofitabile. România are astfel de mine în Valea Jiului, fiind alături de Bazinul Ruhr din Germania si nord-vestul Spaniei, principalele țări afectate de eventuala închidere a acestora.
Ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune neprofitabile a fost subiectul unei ample dezbateri în Parlamentul European. „Regulamentul privind industria carbunelui expiră la 31 decembrie 2010 și în lipsa unui nou cadru legislativ care să permită anumite tipuri speciale de ajutor de stat pentru industria cărbunelui, statele membre ar fi fost nevoite să își închida minele de huilă și implicit să facă față consecințelor sociale și regionale. Până la 100.000 de locuri de muncă ar fi fost vizate de această decizie, luând în considerare și locurile de muncă conexe”, a arătat europarlamentarul Iosif Matula.
În urma votului, Parlamentul European a prelungit acordarea ajutorul de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive, până la 31 decembrie 2018, evitându-se astfel închiderea lor. Astfel, parlamentarii au votat în favoarea rezoluției prin care se prelungește termenul limită pentru operațiunile de subvenționare a producției de huilă de la 1 octombrie 2014 până la 31 decembrie 2018.
„Din cauza concentrării regionale a minelor de cărbune, Valea Jiului din România, Bazinul Ruhr din Germania și nord-vestul Spaniei ar fi principalele zone afectate, iar impactul social al închiderii simultane a minelor foarte grav." a mai precizat Iosif Matula.
Cabinet europarlamentar
















