PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Miniștri UE i-au comunicat europarlamentarului arădean Iosif Matula: rromii sunt o problemă socială, nu etnică

6 februarie 2011

Europarlamentarul Iosif Matula a participat la ședința Comisiei pentru Cultură și Educație, în cadrul căreia a avut loc o prezentare a priorităților Președinției Maghiare a Uniunii Europene. Discuția s-a derulat sub forma unui schimb de opinii cu reprezentanți ai Guvernului de la Budapesta, responsabili pentru domeniile: sport, educație, cultură și tineret. Președinția maghiară a UE și-a fundamentat programul pe strategia Europa 2020, care vizează întărirea competitivității economiei europene prin creștere inteligentă (cercetare, inovare), sustenabilă (energie verde, eficientizarea utilizării resurselor) și incluzivă (crearea de locuri de muncă). Europarlamentarul Iosif Matula a adresat întrebări miniștrilor maghiari cu privire la modul în care programul președinției va contribui la soluționarea problemelor comunității rome. În răspunsurile oferite, ei au subliniat faptul că problemele comunității rome sunt mai degrabă sociale, nu etnice. Potrivit acestora, primul pas îl reprezintă identificarea mijloacelor de abordare a problemelor acestei comunități și schimburile de bune practici cu statele care au reușit să integreze populația rromă. Conform miniștrilor maghiari, un element important îl reprezintă asigurarea accesului la educația pre-școlara, lucru care poate reduce semnificativ discriminarea împotriva romilor și, pe mai departe, scăderea ratei abandonului școlar. Crearea de locuri de muncă, accesul la asistență medicala și la  locuințe decente sunt doar câteva din măsurile care ar trebui luate pentru sprijinirea comunității rrome. „Eu văd în Ungaria un partener strategic. Avem obiective comune, dar și probleme comune iar faptul că Ungaria deține președinția UE ne avantajează și pe noi ca țară”, a declarat Iosif Matula.

Ziua de Vest

Sorin Trocan