Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare: Belgia - industria textilă, Irlanda - Dell - Relocarea întreprinderilor în UE și rolul instrumentelor financiare ale UE (dezbatere)
Intervenție în ședință plenară
Iosif Matula (PPE ), în scris. – Domnule Președinte, susțin Raportul prezentat de colegul nostru Böge, deoarece consider că numeroșii muncitori europeni care și-au pierdut locurile de muncă trebuie ajutați, inclusiv din fondurile UE. Finanțările de peste 37 de milioane euro acordate în 2009 pentru 10 275 muncitori sunt departe de plafonul maxim de 500 de milioane euro prevăzut anual pentru acest fond european. Subliniez că finanțările vizează muncitorii concediați, nu firmele. UE nu trebuie să susțină financiar strategia întreprinderilor care se delocalizează și își concediază lucrătorii, mai ales dacă întreprinderea pleacă în afara UE sau primește, în paralel, ajutoare din partea unui stat membru.
Este esențial să urmărim cu mare atenție modul în care se produc delocalizările de întreprinderi. Costurile sociale pentru închiderea sau delocalizarea de fabrici nu trebuie să se transfere în sarcina contribuabililor europeni. Să nu uităm că Fondul a fost creat pentru a furniza un sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor structurale majore ale comerțului mondial, iar după 1 mai 2009, și pentru cei disponibilizați în urma crizei financiare și economice globale. Consider că accesarea fondurilor europene poate ajuta semnificativ și noile state membre, pentru a depăși dificultățile cauzate de criza economică și de adaptarea la sistemul concurențial de pe piața unică europeană.
Marți, 24 noiembrie 2009 - Strasbourg
















