PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

O mai bună integrare a romilor la nivelul UE

 Europarlamentarul Iosif Matula a avut o intervenție în plenul Parlamentului European de la Strasbourg  pe marginea dezbaterii privind strategia pentru romi. Populația romă se confruntă cu discriminări și se luptă cu un grad ridicat de excludere, cât și cu încălcarea drepturilor omului în viața publică și privată, grava stigmatizare.

În acest sens, este necesară întreprinderea unui efort comun din partea autorităților locale, naționale și a UE în cadrul domeniilor prioritare- educația, ocuparea forței de muncă, locuințele și sănătatea în vederea unei mai bune integrări a persoanelor de etnie romă. „Pentru a contribui cu adevărat la bunăstarea cetățenilor romi, este prioritară buna utilizare și interacțiune a resurselor din fonduri structurale. Construirea de case noi și renovarea celor existente, îmbunătățirea accesului la utilități, dar și la educație, asistență medicală și locuri de muncă reprezintă soluții viabile pentru a ne atinge obiectivul. Simultan, trebuie să valorificăm particularitățile acestei populații: obiceiurile, cultura și meșteșugurile tradiționale ale romilor. Prin desemnarea unui An European al Integrării Romilor,  am contribui la familiarizarea cu problemele acestei comunități”, a concluzionat europarlamentarul arădean, care a identificat ca instrumente de integrare a romilor inclusiv sportul de masă, dar și de performanță.

Implementarea acestor instrumente sprijină promovarea incluziunii sociale care reprezintă o condiție esențială a strategiei "Europa 2020". Această strategie include, pentru prima dată la nivelul UE un obiectiv numeric pentru a reduce numărul de persoane expuse riscului de sărăcie și excluziune cu 20 de milioane.

         
***
În cadrul ședinței plenare de la Strasbourg din data de 9 martie a fost adoptat raportul referitor la Strategia UE pentru integrarea romilor întocmit de eurodeputata de etnie romă Livia Járóka.

11 martie 2011

Cabinet europarlamentar