PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Punerea în aplicare a Strategiei UE pentru regiunea Dunării (dezbatere)

Luni, 14 februarie 2011 - Strasbourg

Dunărea a reprezentat mult timp o frontieră naturală între state și regiuni, dar și o oportunitate energetica si de transport puțin exploatata. Strategia Dunării pornește de la principiul reducerii acestor bariere interne, până la eliminarea lor în vederea imbunatatirii cooperării între țările riverane. Bazinul hidrografic al Dunării constituie coloana vertebrală a unei construcții macroregionale durabile. Strategia europeană în domeniu vizează comunități, regiuni și state europene, armonizând nevoile acestora de dezvoltare economică, socială și culturală, concomitent cu respectarea normelor de mediu ale habitatului natural al Dunării. Dezvoltarea uniformă a acestei macroregiuni va contribui la reducerea decalajelor dintre regiuni și va facilita atingerea obiectivului european de coeziune teritorială. Strategia va reprezenta o platformă pentru consolidarea parteneriatelor între autoritățile de la diferite niveluri, dar și între autorități, mediul privat și societatea civila. Fără antrenarea concretă a tuturor celor menționați, realizarea unei structuri atât de complexe și cuprinzătoare precum Strategia Dunării va rămâne doar un simplu deziderat. Dezvoltarea unei piețe regionale energetice constituie un alt domeniu de interes pentru țările riverane Dunării. Interconectările strategice dintre statele vecine vor avea un impact pozitiv asupra securității energetice și al protecției mediului, luând în considerare potențialul de energie sustenabilă pe care macroregiunea Dunării îl deține.