Schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare în contextul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice de la Copenhaga (dezbatere)
Intervenție în ședință plenară
Iosif Matula (PPE ). - Locuim pe o planetă caracterizată printr-o diversitate a mediului climatic. Există însă un element unic ce afectează întreg acest ansamblu: schimbările climatice. Realitatea demonstrează că efectele acestor schimbări nu țin cont de granițe sau zone geografice și ne afectează pe fiecare dintre noi sub diferite forme, fie că sunt inundații, secete, incendii sau furtuni devastatoare.
Principala cauză a acestor dezastre este evident dezvoltarea necontrolată a unor categorii de activități, având ca rezultat creșterea emisiilor de dioxid de carbon și încălzirea globală. Statisticile actuale arată că raportul emisiilor de dioxid de carbon pe cap de locuitor poate fi de ordinul sutelor de ori mai mare în cazul țărilor dezvoltate, comparativ cu cele în curs de dezvoltare.
Ținând cont de această realitate, mă simt dator să adresez o întrebare retorică: este sau nu de datoria noastră să sprijinim țările în curs de dezvoltare cu inițiative și tehnologii care să păstreze o planetă curată? Cred că răspunsul este evident, iar trecerea la măsuri concrete nu permite niciun fel de tergiversări pentru noi și generațiile viitoare.
Marți, 20 octombrie 2009 - Strasbourg
















