PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Spectrul radio: mai multe noi frecvențe pentru internetul mobil

Bruxelles, 24 mai 2011

Europarlamentarul arădean Iosif Matula este unul dintre susținătorii planurilor de accelerare a răspândirii internetului mobil, pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor și întreprinderilor din Europa la acest mijloc de comunicare. Pentru aceasta, este necesară o frecvență radio cu conexiune neîntreruptă, operațiune care reprezintă o competență națională. Statele membre vor trebui să realizeze acest lucru până în anul 2013, astfel încât pe teritoriul UE să fie asigurat accesul la internet.
„Internetul mai rapid este cheia eliminării definitive a barierelor de comunicare. Se poate spune că și revoluții se fac prin internet. Exemplul unor țări din Africa de Nord este cel mai elocvent, unde internetul a fost principalul mijloc de comunicare. Dar, internetul este folosit și în scopuri strict uzuale. A devenit banal să citești ziarele pe Internet, să asculți radioul tot pe internet și să vizionezi emisiuni și evenimente difuzate în întreaga lume, pe același internet, în fața calculatorului”, afirmă europarlamentarul Iosif Matula.
După 2013, membrii PE își doresc mai mult: benzi de 1.5 GHz și 2.3 GHz ar trebui făcute disponibile pentru serviciile mobile în bandă largă, în timp ce spectrul alocat pentru traficul de date trebuie să atingă cel puțin 1200 MHz până în 2015. În plus, Comisia ar trebui să monitorizeze dezvoltarea tehnologică și eficiența utilizării spectrului, pentru a evalua dacă e necesară armonizarea unor frecvențe adiționale (precum cea de 700 MHz) pentru a face loc pentru noi utilizatori și servicii.
Susținerea Parlamentului pentru acest proiect a fost de 615 voturi pentru, 26 împotrivă și 16 abțineri.


Cabinet europarlamentar