PPE DE Partidul Democrat Liberal Arad

Zilele de studiu organizate de Partidul Popular European

Arad, 19 octombrie 2010

Europarlamentarul Iosif Matula a luat parte, în perioada 13-15 octombrie, la Zilele de studiu organizate de Partidul Popular European, în insula Madeira din Oceanul Atlantic. Printre cei care au participat la dezbateri s-au numărat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, comisarul european pentru ajutor umanitar Kristalina Georgieva, comisarul pentru buget Janusz Lewandowski, președintele grupului PPE din Parlamentul European Joseph Daul, vicepreședinți ai Parlamentului European, primul ministru al Madeirei, președintele parlamentului regional, dar și un număr important de europarlamentari aparținând PPE.
Principalele teme de discuție au fost: politica economică și bugetul Uniunii, politica externă, politica regională în regiunile ultra-periferice și crearea forței europene de protecție civilă.
„Rațiunea pentru care a fost aleasă această locație pentru organizarea Zilelor de studiu ale PPE este faptul că Madeira se consituite întru-una dintre regiunile ultra-periferice ale Uniunii unde au fost făcute importante investiții din fonduri europene. S-a ajuns, astfel, la creșterea nivelului de trai de aici peste media Portugaliei continentale, Madeira reprezentând un exemplu de succes în aplicarea politicii europene de coeziune, ale cărei principii se dezbat în acest moment în Parlament”, a declarat eurodeputatul Iosif Matula.
***
Notă:
Grupul Partidului Popular European este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 265 de membri din totalul de 736. Presedintele Parlamentului European apartine acestui grup politic, la fel si presedintele Comisiei Europene si un numar important dintre comisarii europeni.

Cabinet europarlamentar